Karma bruisers


asa zice chuck, si cica da bine sa trantesti cate un citat din chuck pe ici pe colo. cos he’s so cool and dark and shit. sau nu. spre eterna-mi rusine, pana acum trei zile nu citisem nimic scris de chuck, nici macar fight club (da, fight club e si altceva in afara de filmu ala tare cu brad pitt). dar am tot auzit in diverse contexte chuck in sus chuck in jos si imi imaginam ca cine stie ce ubermegachestie o fi chuck asta. asa ca m-am apucat de choke convinsa ca e the best thing since sliced bread si c-o sa fie a mind-blowing experience.

n-a fost. mai ales ca pe la jumate incercarile lui chuck de a soca neaparat in fiecare pagina devin obositoare. si nu mi se pare ca rezultatul e o poveste care curge by itself, mi se pare o poticneala pe care o tot lungeste ca sa. ca sa se poata numi roman, desi ca nuvela si-ar fi atins probabil mult mai bine point-ul. totusi nu ma surprinde ca fan base-ul lui chuck e atat de mare. cand ai 16 ani si prima chestie pe care o citesti in afara de b 24 fun e despre unii care isi baga bile si alte obiecte mai mult sau mai putin contondente in fund, normal ca ti se pare mai ceva ca the second coming of christ. pe mine nu prea m-a convins, pentru ca dincolo de povestioarele erotico-macabre tot asteptam un deeper meaning, o maslina o atentie, ceva. asa c-am terminat cu chiu cu vai cartea imaginandu-mi ca chuck e this tough, twisted guy cu niscaiva traume pe care si le vindeca pe spinarea unor neprihaniti mai slabi de ingeri.

cu imaginea asta-n cap nu mica mi-a fost mirarea cand l-am vazut pe nenea asta cu sosetele prafuite si camasa scrobita flirtand ca un horny teenager la prima intalnire. nu ca as avea ceva impotriva horny teenagerilor la prima intalnire, dar parca nu prea se leaga cu imaginea de etern razvratit si rebel fara cauza pe care si-a construit-o. sau poate ca deep down he’s just a softie.

Anunțuri

si uite cum ma opresc eu din invatatul pentru examenul de maine. dar acum chiar m-am enervat. dupa cum pana si bunica-mea stie, ieri s-a intamplat prin oras marsul homosexualilor. si ca sa nu se lase mai prejos, stimabilii inalti prea-fericiti preoti au organizat o alta mica plimbarica. ca deh, vroiau si ei a piece of the action. cand i-am zarit eu erau acompaniati de cateva dudui isterice si agitau grav niste cruci dintr-o mana in alta. asta in timp ce aprobau tacit tot felul de lozinci scandate de indivizii care-i urmau, lozinci de genul „romania nu tolereaza poponarii”. pentru ca nu-i asa, dumnezeu isi iubeste toti supusii la fel de mult.

daca mentalitatea asta, care mie mi se pare aberanta, ar fi doar a doamnelor de 70 de ani speriate de bombe si a prea-cuviosilor popi, as mai intelege. dar ce mi se pare socant e ca o gramada de tineri care altfel se proclama open-minded gandesc la fel. exemplul cel mai recent e postul asta. sa ne intelegem: evident, fiecare are dreptul la o parere blabla. dar cand parerea aia e de fapt o ura nejustificata izvorata din minunate prejudecati stramosesti, deja e a bit too much. nici pe mine nu ma incanta homosexualii si practicile lor. dar mi se pare aberant sa militez pentru exterminarea lor, sa le interzic sa iasa pe strada si alte asemenea tampenii. ca sa nu mai zic ca marsul asta e o data pe an. in rest, eu n-am vazut pana acum doi tipi (sau doua tipe) care sa faca in public ceva care sa ma deranjeze. pana una alta, ma simt mult mai agresata vizual si auditiv de toti domnii care injura si scuipa pe strada. lor de ce nu le interzicem sa se mai manifeste?

din marsurile de ieri, cel care m-a socat si m-a dezgustat a fost cel al bisericii si al „oamenilor normali”, pentru ca habar n-aveam ca normal e echivalent cu o minte ingusta si idei preconcepute. asa ca at the end of the day, daca as avea de ales sa merg la un cico cu un „om normal” sau cu un participant la gay fest, nu cred ca ar fi o decizie prea greu de luat.

dupa cum v-ati dat seama, daca sunteti cititori fideli (si daca nu sunteti bagati repede vreo 10 tatal nostru poate-poate o sa va fie iertat pacatul) nu prea ma pasioneaza meta-blogareala. adica all this talk despre ce ar trebui sa scrii, cum si cand ar trebui sa scrii blabla. totusi, o discutie avuta zilele trecute cu cineva a ridicat some pretty interesting issues.

totul a plecat de la cei care-si dezvaluie identitatea pe blog versus cei care nu fac asta. chestie care e la o aruncatura de bat de mult discutata problema a libertatii de exprimare (dada, stiu ca suna pompos). problema e in ce masura mai poti sa sustii ca ai un blog personal in conditiile in care declari sunt x si lucrez la firma y. pai nu prea mai poti zic eu. oricat de mult ne-ar placea sa zicem ca nu-i asa, autocenzura apare de fiecare data cand scrii ceva. cu atat mai mult cand deasupra scriiturii vegheaza numele tau: incepi sa te gandesti ca poate blogu-ti va fi citit de mamica, bunica sau prietena care o sa afle ca ai fost in twice aseara si nu la capataiul matusii bolnave. in cazul in care ocupi si vreo functie mai nustiucum, ideea de blog personal mi se pare cel mult o gluma buna. presupunand ca nu-ti place un partener de afaceri (asa, ca persoana) chiar ai povesti cat de idiot ti se pare in blogul tau personal, stiind ca risti sa ratezi nustiuce afaceri grandioase din cauza asta?

probabil ca nu. ai prefera sa nu zici nimic, sa inchei afacerea si sa make everybody happy. si probabil ca intr-o situatie asemanatoare si eu as face acelasi lucru. ipocrizie? n-as merge asa departe. sa-i zicem mai degraba adaptare la mediul extern, ca la amibe. nu poti sa bloghezi azi despre ce frustrat ti se pare gigel si maine sa discuti strategiile de dezvoltare ale firmei cu el, oricate distinctii ai face intre gigel-frustratul si gigel-omul de afaceri. iar parerile personale ar fi impartasite amicilor la o bere, nu necunoscutilor pe blog. fie el si p e r s o n a l. da’ daca tot stim cu totii ca-i asa, de ce ne mai prefacem ca-i altfel?

this is the truth, the whole truth and nothing but the truth: n-am primit in viata mea o perna rosie in forma de inima pe care scrie ai lav iu si so help me god nici n-o sa primesc vreodata. [desi incep sa ma gandesc foarte serios sa comercializez asemenea obiecte de cult manelistic, sa mai fac si eu niste bani de buzunar.]

se ia o sarbatoare ale carei semnificatii si origini sunt un mister profund pentru cei ce o sarbatoresc. ce preoti romani, ce imparat claudius, ce martiri sacrificati. de parca mai are cineva timp sa mediteze la detaliile astea sau sa se intrebe metafizico-retoric ba da’ cine o fi fost valentin asta, frate? in goana nebuna dupa cadoul pentru iuby. care musai sa fie din aria curriculara a ursuletilor, inimioarelor sau a ursuletilor cu inimioare in brate. fie, merge si un cupidon de portelan daca esti mai rebel din fire. dar neaparat acompaniat de o felicitare cu un text poetico-profund, ca tot e plin internetul de ele. toate aceste ofrande se impacheteaza intr-o punguta cu inimioare (multe, sa fii sigur ca intelege fata mesajul) care va intra in posesia fericitei iuby la 7 in fata la mecu de la unirii. unde o vei astepta napastuit printre alti 20 de indivizi, fiecare cu trandafirul rosu de rigoare in dinti (ajunge unul, ca e scumpi ai naibii).

dupa ce insfaca delicat punguta scanandu-i rapid continutul, iuby se preface surprinsa (a vazut ea in telenovele ca da bine) si ofera ca recompensa un pupic dulcic in timp ce inainteaza hotarata spre mall-ul din apropiere (doar n-o sa stea in mec de valentainz dei?!). un scurt tur de forta prin magazinasele din incinta si un frappucino de la gloria jean’s sunt the perfect ending of a perfect day si o conving ca sunteti suflete-pereche. pentru ca intr-adevar, nothing says i love you quite like pernele rosii si poeziile de pe e-dragoste.ro

ain’t that romantic?

daca v-ati afla printre nefericitii care printr-un fatidic twist of fate ma cunosc (bad karma dude) ati sti ca sunt mandra posesoare a unei ever growing hate list. in care se gasesc, printre alti itemi de o deosebita importanta (cum ar fi gecile roz cu blanita si supele knorr) si acesti auto-proclamati semizei ai vremurilor noastre. pe numele lor de cod preoti.

nu stiu voi cat de bisericosi sunteti, eu una nu prea sunt. si probabil nici n-o sa fiu pana la 70 de ani cand sub iminenta intalnirii cu doamna cu coasa o sa fac pe dracu necuratu-n patru ca sa-mi procur un loc among the good guys upstairs. pana atunci insa o sa-mi continuu viata pacatoasa departe de supravegherea atenta a vreunui duhovnic personal, pentru ca oricum going to church doesn’t make you a christian any more than standing in a garage makes you a car. si nu zic asta pentru c-as fi neaparat atee ci pentru ca nu vad necesitatea unor astfel de intermediari, in ciuda eforturilor depuse de diversi bunici si parinti in acest sens (i’m a disgrace to my family, i know). totusi ce legatura e intre credinta unui individ in gizas, buddha sau alte divinitati si pupatul mainii unui preot oarecare? nu e ca si cum he’s the chosen one si etc, e pur si simplu a guy doing his job. si nu cred ca faptul ca a facut nustiuce scoli teologice in loc de politehnica il face all that special.

toate ca toate dar treaba cu spoveditul chiar ma depaseste. nu inteleg cu ce te poate ajuta o persoana necunoscuta careia ii povestesti ce ai facut/faci/vei face tu. cica iti iarta pacatele, mi se sufla din public. aha. on what grounds, doar pentru ca are barba si e imbracat cu o rochie neagra (sau aurie, dupa preferinte) pana-n pamant? sau te pomenesti c-o fi semnat vreun contract cu god prin care il imputerniceste sa ierte pacate in numele lui, mai stii. ca sa nu mai zic ca miroase si a lasitate demersul asta. din moment ce consideri ca ai savarsit pacate, asuma-ti-le. chiar ai nevoie sa le arunci in ograda altcuiva ca sa dormi mai bine? si pan la urma ce relevanta are iertarea aia obtinuta de la o persoana care e platita sa faca asta si care oricum va iarta pe toti, chiar daca stie ca v-ati imbrancit si injurat in timp ce asteptati la coada.

needless to say ca articolul asta pe care mi l-a semnalat cineva ieri imi intareste si mai mult convingerile semi nefondate de pana acum si idiosincrasia (vedeti ce cuvinte lungi si complicate stiu?)  fata de aceasta casta. mi se pare aberant ca oricine in his right mind sa supuna niste pustoiace de 14 ani unui interogatoriu on sex related issues. si cu atat mai mult un preot. dar nu e vina lui, sunt sigura ca vorbea la telefon cu sfantul petru care ii dicta intrebarile.

stiti momentele alea cand totul pare inutil? cand nimic nu te mai multumeste. cand ai avea nevoie de ceva, dar nu stii exact de ce. ei bine, at times like those cand nici macar pe prozac nu te mai poti baza exista totusi o speranta. o raza de soare ce lumineaza intunericul cotidian, pe numele ei de scena hai faiv.  

cand am acceptat inocenta o invitatie sa join aceasta retea malefica habar n-aveam despre ce e vorba. noroc ca perspicace cum sunt nu mi-a luat mult sa-mi dau seama. pentru ca analizand cateva profiluri la intamplare era evident ca e un loc de intalnire al unor persoane deosebit de interesante, reunite in acest cadru intim pentru a mai schimba o parere despre kafka, kant si alti jucatori de fotbal.

totul pe hai faiv e mult mai complex decat imi imaginam eu, cu legi nescrise pe care daca nu le respecti n-ai nici o sansa sa faci parte din aceasta elitista comunitate. daca-ti pui 2-3 poze esti fraier, frate. d-aia e limita de 20, ca sa arati lumii intregi ce viata sociala activa ai tu. daca iti pui poze cu fata, neaparat sa stai in profil ca e mult mai siecsi asa. da’ mai bine treci direct la partile esentiale, ca la o adica who cares about the face? musai sa ai o poza cu tine sprijinind lasciv un zid! si accesorizeaza-te si cu ochelarii de soare din colectia trei la zece mii by D&G. doar asa, for a touch of class. gura intredeschisa si privirea melancolic-visatoare sunt esentiale. altfel cum o sa te mai intrebe lumea de ce esti supy?

orice ar fi, nu uita sa arati ce ai mai bun. ia-l pe iuby din dotare si trage-l in poza ca doar d-aia ai pus mana pe nefericit,  sa te lauzi cu el. cu cat sunt mai explicite ipostazele in care va vede un internet intreg, cu atat inseamna ca va iubi mai mult. pa bune.

shi dak vreti sa vb mai mult datimi add pe mess la sexxy_angel2005. va pupik dulce!!1

mie nu mi se pare corect. pe bune. adica ii tot ponegreste eloa pe barbati de ceva vreme incoace, dar pe femei nu le vede nimeni fratilor? cum va tortureaza ele pe voi day after day after day. cum va frangeti voi mainile incercand sa va dati seama cum naiba sa le faceti fericite. (bine, stiu ca nu faceti asta da’ bear with me for the sake of posting)
eh, noroc ca m-am trezit azi in a very generous, sharing mood gata sa va dau niste sfaturi practice care va vor rezolva aceasta spinoasa problema.

vestea buna e ca totul e mult mai simplu decat va imaginati. ihi. asa ca put aside bullshit-ul citit pe ascuns din cosmo, si luati aminte aici.
nu trebuie sa listen to what she has to say (sa fim seriosi), nu trebuie sa va uitati impreuna la comedii romantice (comedii romantice?!) si nici nu trebuie sa mergeti cu ea la aniversarea bunica-sii (the food would be a plus though). in nici un caz. iar despre chestii ca spending quality time sau calling to say good night nici nu mai vorbim, deja am intra in subtilitati.

tot ce trebuie sa faceti ca iuby sa fie fericita este sa buy her stuff. lots of it. bluzite, pantalonasi, gentute si orice altceva va mai susura suav in urechiusa ca i-ar place. daca-i sunteti cu adevarat devotat si vreti sa fie extramegahappy, lasati-va tarati in unirea/plaza/orice alt loc de pierzanie si be there for her. sfatuiti-va cu vanzatoarele, rugati-le sa caute un numar mai mare pentru pui, faceti schimb de experienta cu altii aflati in aceeasi situatie.
daca nu, your money or credit card will do just fine.

si nu, intrebarea din titlu nu e retorica, am si un raspuns. cos they’re cheap.

Pagina următoare »