Jesus made me do it


nu inteleg de ce toti scriu despre bradul ala si mai pun si poze cu aglomeratia din fata bradului, din spatele bradului, de pe drumul spre brad, de parca mai aveam nevoie de dovezi fotografice ca suntem idioti. adica sunt ei ca s-au dus, eu am stat tot weekend-ul acasa si am zacut in stadii mai mult sau mai putin avansate de adormire.

de ce s-au dus atat de multi la inaugurare ma depaseste, nu e ca si cum ar fi disparut bradul pana a doua zi. poate pentru a trai impreuna magia momentului in care o mana ucigasa aprinde becurile alea, magie care oricum nu merita deranjul nici pe departe, but i guess that’s just me, unfestive like that.
nici nu vreau sa ma gandesc cati ani de resurse ne consuma intr-o seara monstrul ala luminos, mai ales acum de cand cu campania aia lansata de petrom parca. in care vorbesc in paralel un tip tanar si unul batran. tanarul povesteste entuziasmat ca sotia lui is expecting si ca unul din hobby-urile lor e sa lase caldura, televizorul si lumina deschise tot timpul, iar cel batran povesteste ca se incalzeste la o lumanare pentru ca nu mai sunt resurse, pentru ca in final sa vedem ca de fapt batranul e fiul risipitorului aluia tanar. foarte de impact campania, cel putin pe mine m-a impactat si nu sunt chiar cea mai impactabila persoana if i may say so myself.

si cand te gandesti ca toata campania e degeaba pentru ca oricum nimanui nu-i pasa, toti vor sa-si faca poze langa brad ca sa le puna apoi pe hai faiv, de preferat insotite de un insight mind-blowing de genul langa cel mai inalt bradutz din europa 🙂 pentru ca asa sunt artistii astia care expun pe hai faiv, mai plastici si profunzi decat noi restul muritorilor de rand. care am zice probabil langa cea mai inalta si oribila structura metalica ce imita vag forma unui brad. dar ei nu sunt asa, ei vad frumusetea ascunsa a lucrurilor, de asta cand un astfel de artist pune o poza cu el tolanit in iarba, explicatia o sa fie relaxandu-ma in vegetatia proaspata a inaltelor creste alpine, si nu colectand microbii din iarba in care tocmai au facut peepee doi caini si trei oi.

pentru ca un dus fierbinte si un somn de 10 ore sunt so passe, dupa o zi semi agitata la birou si doua seminarii plictisitoare am hotarat aseara ca ar fi cazul sa go wild. si cum cea mai wild activitate accesibila in contextul dat era festivalul filmului spaniol, fost-am. chiar daca hoardele de piaristi si alti corporatisti veniti sa se culturalizeze si ei asa, macar pe fuga, ca tre sa ai ceva fancy de povestit dimineata la cafea, nu prevesteau nimic bun. inotand cu greu printre bretoane, margele si fuste office am ajuns la locurile noastre de la balcon fix langa doua domnisoare ale caror neverending stories despre tipu ala nou de la vanzari, tu! am avut deosebita placere sa le ascult toata seara. cand sa aflu si eu ce a mancat la pranz tipu ala nou de la vanzari a inceput filmul mama lui de film, de parca d-asta se duc oamenii la cinema, sa vada filme.

nu stiu daca mi-a placut sau nu cos it’s tricky like that si nu m-am hotarat inca in ce cheie sa-l interpretez. ca totusi nu vezi in fiecare zi un tip care ajunge intr-un sat pierdut de lume unde incepe sa invie persoane mai mult sau mai putin moarte. asta in timp ce pretinde ca el insusi e jumate om jumate inger, ceea ce ar explica intrucatva de ce se indragosteste ba de curtezana satului ba de tipa pura, inocenta si unhappily married. pentru ca in timpul vizionarii creierul imi era asaltat cu tot felul de informatii nefolositoare despre serialele preferate ale tipului aluia nou de la vanzari, a trebuit sa meditez ulterior la semnificatiile profunde ale filmului. care sunt sigura ca exista, pentru ca i’m a sucker for deeper meanings si refuz sa accept ca un tip care invie morti si vorbeste cu miei e doar rezultatul unei imaginatii febrile si a catorva pahare de tequila in plus. sunt sigura ca toata povestea e o metafora si tipul e de fapt jesus. si a ales sa ramana cu depravata satului nu pentru ca era o bunaciune, ci pentru ca a vazut in ea un miel ratacit pe care il putea aduce pe calea cea dreapta. desigur, exista si posibilitatea ca era doar un scrantit with a soft spot for bitches, dar sa nu gandim negativ.

daca am gandi negativ, am spune ca e uber penibil ca o sala intreaga plina cu indivizi care se auto-proclama pe toate drumurile ca fiind openmindedoriginalisicreativi sa pufneasca si sa chicoteasca la o scena de sex mai rau ca niste elevi de clasa a saptea in ora de biologie. dar nu gandim negativ, mai ales ca talentul meu innascut de povestitor i-a facut pe toti colegii mei de birou sa caute filmul pe net. si sunt sigura ca mentionarea cuvintelor cheie full frontal nudity n-are nici o legatura cu asta.

nu sunt o mare fana a schimbarilor. si prin nu sunt o mare fana a schimbarilor vreau sa zic ca uneori si alegerea unui nou gel de dus mi se pare quite a challenge (mai ales ca stim cu totii ce greu e sa gasesti un gel de dus bun zilele astea). totusi cand simti nevoia unei schimbari e cazul sa embrace it si sa actionezi ca atare. in ciuda aparentelor, prin aceste vorbe pline de intelepciune nu incerc sa va anunt ca mi-am schimbat culoarea parului, ci ca mi-am dat demisia.

exact. datul demisiei mi se pare o inventie foarte smechera si cred ca toata lumea ar trebui sa-si dea demisia din cand in cand, pentru ca e al naibii de refreshing. datul demisiei iti confera o adevarata putere psihologica asupra celuilalt, celalalt fiind de obicei seful caruia tocmai i-ai tulburat universul cu vestea plecarii tale. ca sa nu mai zic ca dup-aia poti sa te duci sa mananci clatite cu pui si ciuperci in timpul in care trebuia sa fii la birou. talk about benefits.

partea cea mai interesanta a povestii asteia cu demisia e cand te apuci sa-ti strangi revistele glossy aruncate prin diverse sertare, sa stergi pozele compromitatoare din calculator si arhiva de messenger. e ca si cum te-ai desparti de cineva de care deja nu-ti mai pasa, ai venit doar ca sa-ti iei magnetii aia de pe frigider nu sa discuti inca o data motivele pentru care s-a ajuns la asta. chiar daca in timp ce inchizi usa ti se spune ca ar trebui sa te mai gandesti si ca o sa-ti para rau. intotdeauna mi s-a parut ca textele unui sef incompetent seamana foarte mult cu textele unui sot alcoolic.

sau nu.

cine a auzit de perez hilton sa ridice mana. cam putini. buun deci: perez hilton, pe numele lui adevarat mario nustiucum e un fat gay guy care are un gossip blog ca atatea altele de pe taram american. diferenta e ca al lui are cinci milioane de vizitatori pe zi. say after me: cinci.milioane.de.vizitatori.pe.zi. unul din ei este chiar subsemnata, care arunca un ochi pe acolo in pauza de pranz. nu pentru c-as tine neaparat sa stiu de cate ori s-a imbatat britney spears in ultimele doua zile, ci pentru stil. conform sanatosului principiu it’s not what you say, it’s how you say it, perez ‘le zice’ quite funny and witty (ma rog, asta cand n-o da in bara but he’s only human).

oricum ideea nu e ce frumos si destept e perez, ci uite ca in ciuda faimei care l-a izbit nu e nici pe jumate la fel de intepat si constipat ca unii din blogerii mioritici. care sunt prea ocupati sa-i invete pe altii cum se face ca sa se mai oboseasca sa scrie ceva inteligent/interesant/etc. maa rog, sper ca filmuletul de mai jos e destul de self-explanatory ca mie mi-e prea somn ca sa mai zic ceva.