dupa cum v-ati dat seama, daca sunteti cititori fideli (si daca nu sunteti bagati repede vreo 10 tatal nostru poate-poate o sa va fie iertat pacatul) nu prea ma pasioneaza meta-blogareala. adica all this talk despre ce ar trebui sa scrii, cum si cand ar trebui sa scrii blabla. totusi, o discutie avuta zilele trecute cu cineva a ridicat some pretty interesting issues.

totul a plecat de la cei care-si dezvaluie identitatea pe blog versus cei care nu fac asta. chestie care e la o aruncatura de bat de mult discutata problema a libertatii de exprimare (dada, stiu ca suna pompos). problema e in ce masura mai poti sa sustii ca ai un blog personal in conditiile in care declari sunt x si lucrez la firma y. pai nu prea mai poti zic eu. oricat de mult ne-ar placea sa zicem ca nu-i asa, autocenzura apare de fiecare data cand scrii ceva. cu atat mai mult cand deasupra scriiturii vegheaza numele tau: incepi sa te gandesti ca poate blogu-ti va fi citit de mamica, bunica sau prietena care o sa afle ca ai fost in twice aseara si nu la capataiul matusii bolnave. in cazul in care ocupi si vreo functie mai nustiucum, ideea de blog personal mi se pare cel mult o gluma buna. presupunand ca nu-ti place un partener de afaceri (asa, ca persoana) chiar ai povesti cat de idiot ti se pare in blogul tau personal, stiind ca risti sa ratezi nustiuce afaceri grandioase din cauza asta?

probabil ca nu. ai prefera sa nu zici nimic, sa inchei afacerea si sa make everybody happy. si probabil ca intr-o situatie asemanatoare si eu as face acelasi lucru. ipocrizie? n-as merge asa departe. sa-i zicem mai degraba adaptare la mediul extern, ca la amibe. nu poti sa bloghezi azi despre ce frustrat ti se pare gigel si maine sa discuti strategiile de dezvoltare ale firmei cu el, oricate distinctii ai face intre gigel-frustratul si gigel-omul de afaceri. iar parerile personale ar fi impartasite amicilor la o bere, nu necunoscutilor pe blog. fie el si p e r s o n a l. da’ daca tot stim cu totii ca-i asa, de ce ne mai prefacem ca-i altfel?

Anunțuri