Martie 2007


dupa cum v-ati dat seama, daca sunteti cititori fideli (si daca nu sunteti bagati repede vreo 10 tatal nostru poate-poate o sa va fie iertat pacatul) nu prea ma pasioneaza meta-blogareala. adica all this talk despre ce ar trebui sa scrii, cum si cand ar trebui sa scrii blabla. totusi, o discutie avuta zilele trecute cu cineva a ridicat some pretty interesting issues.

totul a plecat de la cei care-si dezvaluie identitatea pe blog versus cei care nu fac asta. chestie care e la o aruncatura de bat de mult discutata problema a libertatii de exprimare (dada, stiu ca suna pompos). problema e in ce masura mai poti sa sustii ca ai un blog personal in conditiile in care declari sunt x si lucrez la firma y. pai nu prea mai poti zic eu. oricat de mult ne-ar placea sa zicem ca nu-i asa, autocenzura apare de fiecare data cand scrii ceva. cu atat mai mult cand deasupra scriiturii vegheaza numele tau: incepi sa te gandesti ca poate blogu-ti va fi citit de mamica, bunica sau prietena care o sa afle ca ai fost in twice aseara si nu la capataiul matusii bolnave. in cazul in care ocupi si vreo functie mai nustiucum, ideea de blog personal mi se pare cel mult o gluma buna. presupunand ca nu-ti place un partener de afaceri (asa, ca persoana) chiar ai povesti cat de idiot ti se pare in blogul tau personal, stiind ca risti sa ratezi nustiuce afaceri grandioase din cauza asta?

probabil ca nu. ai prefera sa nu zici nimic, sa inchei afacerea si sa make everybody happy. si probabil ca intr-o situatie asemanatoare si eu as face acelasi lucru. ipocrizie? n-as merge asa departe. sa-i zicem mai degraba adaptare la mediul extern, ca la amibe. nu poti sa bloghezi azi despre ce frustrat ti se pare gigel si maine sa discuti strategiile de dezvoltare ale firmei cu el, oricate distinctii ai face intre gigel-frustratul si gigel-omul de afaceri. iar parerile personale ar fi impartasite amicilor la o bere, nu necunoscutilor pe blog. fie el si p e r s o n a l. da’ daca tot stim cu totii ca-i asa, de ce ne mai prefacem ca-i altfel?

 

azi dimineata in timp ce imi organizam agenda (a se citi incercam sa pun la un loc toate hartiutele, post it-urile si servetelele pe care sunt scrise taskuri de o importanta inimaginabila) m-a izbit revelatia: am o datorie! si e veche. asa c-ar fi bine s-o onorez odata, ca n-as vrea sa ma pun rau cu karma. mai ales acum ca se apropie pastele si o-sarbatoare-mult-mai-importanta-despre-care-vom-vorbi-la-momentul-potrivit, you can never be too careful. prin urmare, ca sa nu-mi aud vorbe ca ma fofilez de la lepse, o sa raspund pana si la asta mai tricky aruncata de Mathesis.

nu e chiar poza cu mine cand eram mica, e un minunat portret realizat de o mare artista in viata, pe numele ei de scena infama (a se observa ca n-a rezistat sa nu se strecoare si ea in el). dar va asigur ca este la fel de fidel ca orice poza.

eh, si acu’ ca ne-am mai linistit cu lepsile astea sa ascultam si niste muzici. ca sa nu va mai supun la exercitii de imaginatie si alte acrobatii intelectuale, melodia de azi are chiar si videoclip! so enjoy theme song #3: the cardigans-you’re the storm.

dragi copii, astazi in cadrul lectiei internetul doua puncte cum si de ce sa ne ferim de el vom analiza un instructiv studiu de caz. se face ca era o zi ploioasa de primavara. eroina pildei noastre, s-o numim ssilb, pierdea vremea pe net isi facea constiincioasa munca pentru care este platita. dupa cateva ore de truda neintrerupta, atentia ii este acostata de o ispita venita sub forma unui link aruncat de cineva pe mesinger (subliniati va rog cuvintele-cheie l i n k si m e s i n g e r). in urma unui scurt dar intens conflict interior (nu-ti mai irosi timpul cu toate mass message-urile dubioase versus clicaie odata linku ala, ce dreq), ssilb se hotari sa take that step forward. si asa ajunse intr-un loc minunat, unde iarba e mai verde si cerul mai senin iar pasarelele susura suav un incantator refren: personality disorder test.

Personality Disorder Test Results

Paranoid |||| 18%
Schizoid |||||||||| 34%
Schizotypal |||||| 26%
Antisocial |||||||||||||| 54%
Borderline |||| 14%
Histrionic |||||||||||||||||||| 86%
Narcissistic |||||||||||| 42%
Avoidant |||| 18%
Dependent || 10%
Obsessive-Compulsive |||||||||| 38

Take Free Personality Disorder Test

pentru cei mai neinitiati in the wacko ways of life, cateva precizari:

Histrionic Personality Disorder – individual often displays excessive emotionality and attention seeking in various contexts. They tend to overreact to other people, and are often perceived as shallow and self-centered.

Antisocial Personality Disorder – individual shows a pervasive disregard for, and violation of, the rights of others.

Narcissistic Personality Disorder – individual has a grandiose view of themselves, a need for admiration, and a lack of empathy that begins by early adulthood and is present in various situations. These individuals are very demanding in their relationships.

tema pentru data viitoare: faceti testul. because you too can find out if you’re a nutcase in just 3 easy steps!

e luni, you know the drill, asa ca hai sa trecem la treaba ca n-as vrea sa intarzii la primul biznis miting de saptamana asta. zilele astea mi s-a (re)activat obsesia rhcp, ceea ce inseamna c-o sa-i tot auziti aici. daca as avea o melodie preferata, piesa de azi (ah, parc-as vorbi la radio!) s-ar apropia destul de mult de conceptul asta. doar ca n-am, pentru ca nu prea inteleg cum vine treaba cu chestia asta, cum poti sa nominalizezi un singur cantec ca fiind cel mai? la mine fiecare mood vine cu favoritele lui, mi-e si frica sa numar cate „melodii preferate” am in total. de ce imi place asta above others e la fel de greu de explicat ca de ce o persoana mi-e simpatica si pe alta as da-o cu capul de pereti non stop, asa ca o sa ma limitez la un motiv de bun simt: de-aia. acestea fiind aruncate in eter, luati de ascultati monday theme song #2: red hot chili peppers-this is the place.

pese (ca parca vad c-o sa reclamati): n-am gasit nici un video iar varianta live e prea bruiata, prin urmare n-aveti decat sa va uitati la patratul ala albastru 04:37 si sa va imaginati propriul vostru videoclip. si oricum, doar veniti aici sa cititi nu sa va uitati la filmulete. eee!

ma aflu aici in fata marii adunari blogosferice dupa o zi de intalniri si alergaturi in cea mai inconfortabila pereche de pantofi din dotare, asa ca bear with me. avand niste junk food la activ (ups, that was supposed to be a secret) si alunecand intr-o usoara stare de lene oboseala intelectuala, cred ca cel mai bine ar fi sa va arat o chestie care-mi place si sa ne vedem fiecare de treburile noastre.

intr-una din rarele ocazii de peregrinare fara tinta pe net am dat de un blog care mi s-a parut asa simpatic ca l-am epuizat in cateva ore. si intre noi fie vorba, nu mi se intampla asta foarte des. desi nu stiu daca simpatic e chiar cuvantul cel mai potrivit aici. dooce e o tipa care povesteste de toate, de la cum e sa suferi de anorexie la cum e viata intr-o mental institution la cum e sa schimbi the poopy diapers of your kid all day long. cu multe detalii. prea multe ar zice unii, cum am zis si eu cand am inceput sa citesc si nu intelegeam de ce ar incredinta cineva internetului niste chestii atat de personale. habar n-am, ideea e ca o face, si intr-un mod foarte funny si enjoyable. asa ca aruncati un ochi ca nici nu stiti ce pierdeti.

amanunt relevant, to whom it might concern: de vreo doi ani dooce traieste cu catel, purcel, sot si copil doar din veniturile generate de reclamele de pe blog si etc. so hell, she must be doing something right!

dormitand de dimineata in tramvai n-am putut totusi sa nu observ fetele nemaivazut de bine-dispuse si vioaie ale celorlalti drumeti. pana sa ma intreb de doua ori ce-i cu veselia asta generala, m-a si izbit raspunsul: e luni. eu una nu sufar de psihoza-zilei-de-luni (probabil pentru ca am suficiente alte psihoze care sa compenseze) dar stiu ca pentru multi ea reprezinta o grea incercare. ei bine, fear mondays no more! generoasa ca de obicei sunt gata sa va ofer pe tava leacul miraculos. tot ce va trebuie ca sa get through the day vii si nevatamati e un bun monday theme song. asa ca inaugurez azi (ce important suna) o noua chestie: in fiecare luni veti fi agresati (muzical vorbind) cu cate o piesa. genul, vechimea si alte din-astea nu prea importa, singurul criteriu de alegere e ca imi place mie. dar tineti minte, i’m only doing it for you.

ca sa incepem in forta, o melodioara semi controversata. comerciala? destul de. emo? probabil (hint: the hair says it all). dar pentru ca (inca) ma inspira in a sick, twisted way, s-o ascultam pana nu ma razgandesc. asadar fara alte palavrageli, theme song #1: muse-starlight. for the emo within!

avand in vedere numeroasele scrisori, porumbei calatori si mesaje morse venite pe adresa redactiei, stiu ca intrebarea care framanta intreaga suflare este decenumaiscriiinblog. pentru ca shocking as it may be, chiar exista oameni care-mi citesc aberatiile vorbele pline de intelepciune si they’re begging for more. in treacat fie spus, intotdeauna am fost sensibila la feedback, cu atat mai mult cand se intruchipeaza in intrebari inocente de genul scrii si tu ceva in blogul ala azi sau ma duc sa ma uit la tanar si nelinistit? asa ca iata-ma, gata sa put an end to your misery. de ce se duce omu’ la servici daca nu pentru a bloga, zic. mai ales ca acum am propriul meu birou. cu propria lui usa. pe care pot s-o inchid oricand vreau sa bloghez lucrez nestingherita. things with doors are, like, so cool! nici biroul in sine nu e prea rau, trebuie doar sa scap de florile primite ieri de la niste prieteni mai vechi care s-au uscat intre timp (florile, nu prietenii), asa cum se intampla cu orice floare care traieste in prezenta mea mai mult de doua ore. karma is a bitch.

si nu c-as vrea sa retez asa abrupt glorioasa noastra revedere dar someone’s gotta pay the bills around here, asa ca felicitarile masa si dansul mai incolo.

Pagina următoare »