Februarie 2007


this is the truth, the whole truth and nothing but the truth: n-am primit in viata mea o perna rosie in forma de inima pe care scrie ai lav iu si so help me god nici n-o sa primesc vreodata. [desi incep sa ma gandesc foarte serios sa comercializez asemenea obiecte de cult manelistic, sa mai fac si eu niste bani de buzunar.]

se ia o sarbatoare ale carei semnificatii si origini sunt un mister profund pentru cei ce o sarbatoresc. ce preoti romani, ce imparat claudius, ce martiri sacrificati. de parca mai are cineva timp sa mediteze la detaliile astea sau sa se intrebe metafizico-retoric ba da’ cine o fi fost valentin asta, frate? in goana nebuna dupa cadoul pentru iuby. care musai sa fie din aria curriculara a ursuletilor, inimioarelor sau a ursuletilor cu inimioare in brate. fie, merge si un cupidon de portelan daca esti mai rebel din fire. dar neaparat acompaniat de o felicitare cu un text poetico-profund, ca tot e plin internetul de ele. toate aceste ofrande se impacheteaza intr-o punguta cu inimioare (multe, sa fii sigur ca intelege fata mesajul) care va intra in posesia fericitei iuby la 7 in fata la mecu de la unirii. unde o vei astepta napastuit printre alti 20 de indivizi, fiecare cu trandafirul rosu de rigoare in dinti (ajunge unul, ca e scumpi ai naibii).

dupa ce insfaca delicat punguta scanandu-i rapid continutul, iuby se preface surprinsa (a vazut ea in telenovele ca da bine) si ofera ca recompensa un pupic dulcic in timp ce inainteaza hotarata spre mall-ul din apropiere (doar n-o sa stea in mec de valentainz dei?!). un scurt tur de forta prin magazinasele din incinta si un frappucino de la gloria jean’s sunt the perfect ending of a perfect day si o conving ca sunteti suflete-pereche. pentru ca intr-adevar, nothing says i love you quite like pernele rosii si poeziile de pe e-dragoste.ro

ain’t that romantic?

nu stiu voi cum va relaxati inaintea unui examen greu (a se citi pentru care n-ai invatat nimic) dar eu am brevetat o reteta infailibila: messengerul. nu ma dau in vant dupa acest device al tehnologiei moderne, prefer discutiile face to face in care pot sa vad cum se incrunta si rade persoana respectiva, nu un smiley anemic. totusi in acele momente de maxima incordare mai sus descrise messengerul works like a charm. pentru ca inevitabil ajungi sa dezbati probleme de o rara importanta si gravitate, care fac ca pana si raportul de cauzalitate dintre conduita ilicita si urmarea socialmente periculoasa sa para piece of cake.

zilele trecute de exemplu, facand schimb de impresii cu infama pe diverse teme controversate si de un real interes pentru societate, s-a ajuns si la etern-fascinanta dilema why can’t men and women be just friends (asta dupa ce epuizasem, bineinteles, incalzirea globala si copiii orfani din namibia). dupa cum ii spuneam si ei asta e una din intrebarile la care n-am stiut niciodata sa raspund, in special pentru ca parerile mi se schimba de la epoca la epoca. imi aduc vag aminte ca back in my troubled youth articulasem o teorie quasi filosofica care demonstra ca intre cele doua regnuri poate exista o emotionanta si trainica prietenie. asta pana ce teoria mi-a fost rasturnata de insisi pilonii pe care se fonda, amicii x si y, in circumstante ce (nu) vor fi elaborate la o data viitoare.

in ultima vreme s-ar parea ca cercetatorii au ajuns la concluzia ca suntem doar niste animale de prada manate de instincte (too much animal planet lately, i know), ceea ce face aceasta crunta dilema mai de nerezolvat ca oricand. totusi, in asteptarea verdictului final, data viitoare cand va intrebati de ce vi se pare dubios sa-l vedeti sorbind un cico impreuna cu prietena lui cea mai buna, keep one thing in mind:

clar? alte intrebari? vedeti ca v-ascult data viitoare.

ps: indraznesc cu aceasta ocazie s-o rog pe domnisoara (domnul?!) care de o saptamana nimereste aici cautand frenetic pe net un barbat gonflabil sa se adreseze forurilor avizate. noi n-avem asa ceva, we only deal with the real stuff.

dadada put all your worries behind, nu m-a calcat tramvaiul si nici n-am fugit in jamaica, totul e bine si frumos aici in daylight county. doar ca intr-un fel sau altul reality continues to ruin my life, de data asta sub forma marsavei sesiuni. stiti, chestia aia care presupune tot felul de activitati indecente cum ar fi invatatul. nu c-as fi invatat prea mult totusi, pentru ca mi-am dat seama ca mi-am pierdut aceasta deprindere (mereu am revelatii de genul asta in cele mai potrivite momente). dar dincolo de aceste traume academice care m-au facut sa uit sa mai scrijelesc cate ceva pe aici (bad bad blogger no doughnut for me today) am observat totusi anumite miscari de trupe in blogosfera. ceea ma face sa revin la una din mai vechile mele dileme existentiale. care-i treaba cu netoo?

adica m-am prins ce urmaresc ei, si la inceput atitudinea asta de smartest guys in the room era semi amuzanta. doar ca evident, n-a durat mult si toate micile lor intalniri voit elitiste au inceput sa aduca din ce in ce mai mult cu niste reuniuni ale partidului comunist (si commies aren’t cool, btw) cu condici de prezenta si subiecte de discutie anuntate din timp, ca toata lumea sa-si poata pregati de acasa cateva replici spontane. iar acum aflu ca urmatoarea lor sarcina din planul trimestrial de activitati e codul bunelor practici. codul bunelor practici?! there are so many things wrong with this one ca nici nu stiu de unde sa incep. de ce ai vrea sa impui nustiuce reguli de conduita unor bloguri care sunt 80% personale? (procentul e bagat doar ca sa dea bine, habar n-am cate sunt de fapt dar you get the point). din moment ce un gigel are un blog, de ce i-ar impune cineva ce si cum sa scrie in el? daca gigel n-are bun simt, e problema lui. daca cititorii lui gigel se simt ofensati, n-au decat sa-l abandoneze in favoarea lui costel. iar cuvintele astea dramatice gen etica, responsabilitate, etc pe care le tot vehiculeaza baietii astia de la netoo ca sa para importanti sunt cam bullshit if you ask me. news flash: nu toti indivizii care au un blog vor sa faca pe jurnalistii, sa fie obiectivi si sa relateze fapte cutremuratoare pentru omenire in cel mai etic mod posibil. asadar si prin urmare, nu stiu cate nevoie e ca acesti moise ai blogosferei sa reverse din inaltimea cafenelei de la british council decalogul bunei purtari asupra muritorilor de rand. dar vorb-aia, de ce sa fii original si destept cand poti sa fii constipat si neinteresant?

maa rog. moving on to important stuff now, trebuie sa va anunt ca nenea paracelsus ma asteapta la cotitura cu o alta leapsa miseleasca, care ma intreaba cum m-as desena. this is where it gets nasty, pentru ca subsemnata nu e chiar cel mai mare talent in viata la desen. asa caa, o sa trisez putin (da’ sa nu-i spuneti). ca o persoana norocoasa ce ma aflu, i get prezies every now and then. unele din ele sub forma de portrete facute de people around me. pe unul l-ati vazut deja, e ala care scoate limba la comments-urile voastre. pe celalalt il vedeti acum, in exclusivitate.


sper ca se pune ca rezolvata (chiar daca am apelat la metodele astea neortodoxe) aceasta spinoasa leapsa pe care o pasez mai departe la Mathesis.