de inalta nu e foarte inalta, de fapt e destul de mica incat sa i se para ca se sufoca de fiecare data in aglomeratia de la metrou. partea buna e ca n-o recunoaste nimeni, mai ales infofolita asa cum e in fular si pitpalac ai zice ca-i cucoana aia dochia de umbla cu sapte cojoace dupa ea.

nu prea-si da jos din ele, poate doar daca la tine e cald si liniste si un prosop uscat cu care sa-si stearga parul asta ud mama ei de ploaie. se uita cu coada ochiului si tace ca stie c-o s-o certi si o certi si vrei sa termine odata cu prosopul ala ca sa se uite la tine si sa vada ca e serioasa treaba. dar nu se uita, ai vedea ca rade si ca-i place s-o mustruluiesti cum sa umbli pe vremea asta fara umbrela.

asculta cuminte si nici nu-ti dai seama cand incepe sa-ti povesteasca, are o voce familiara si copilaroasa si dupa zece minute iti dai seama c-au trecut doua ore si iar te-a pacalit si ai uitat ca vroiai sa fii serios ca sa invete lectia, vrei sa racesti?

si te tot uiti si tot asculti si tot mirosi si vrei s-o descrii ca sa fii sigur ca e. cum sa fie, grasa ca o dimineata de duminica in care dormi pan la 11 si te trezesti doar ca sa te intorci pe partea aialalta si sa te ia-n brate si sa adormi iar. miroase a tine si are gust de ciocolata alba fara umplutura de capsuni ca n-aveau.

acuma sa nu te apuci s-o cauti, m-am intalnit eu mai demult cu ea si am cazat-o la mine doar nu era s-o las sa umble de capul ei, ce dracu.