Postul asta a inceput ca un comentariu la un alt post dar am vazut ca ma tot lungeam si am zis ca mai bine sa elucubrez on my own playground. Si ca tot veni vorba de my own playground, trebuie sa recunosc ca printre micile(?) mele obsesii e si asta cu protecting what’s mine. Sau posesivitate mai pe romaneste.

In termeni tehnici as putea spune ca am un simt al proprietatii foarte dezvoltat, indiferent daca respectiva proprietate e un creion cumparat cu 2 000 de lei vechi sau o persoana (incerc sa construiesc o metafora, i am very much aware that nobody owns nobody blablabla). Si tocmai de asta n-am fost niciodata adepta chestiilor de genu hai faiv & co si nici n-am inteles cum pot unii sa se apuce sa-si povesteasca probleme existentiale ale relatiilor lor cu iubi unor necunoscuti.

De fapt chestia asta nu se aplica neaparat numai netului sau necunoscutilor. E cliseul ala cu niste tipe care stau si diseca la o cafea dramele casnico-erotice ale fiecareia. Eu sunt aia care de fiecare data studiaza tablourile atarnate in respectiva bodega si injura aceasta specie called women. Man, i’m no fun. Doar ca mi se pare ca o relatie priveste doua persoane, pe alea implicate in ea. Si eu cel putin as vrea s-o iau (pe relatie) si s-o pun intr-o cutie de carton ferita de toate privirile indiscrete si enervante, nu sa m-apuc sa pun la curent lumea cu the latest news on it. Desi probabil la un moment dat, in tineretea-mi zbuciumata oi fi avut si eu vreun asa-zis confident gata sa-mi asculte destainuirile (mi-am ratat vocatia, scriitoare de romane penal-romantioase trebuia sa ma fac).

Pan la urma fiecare isi expune viata cat ii pofteste setea de atentie, i’ll just go on believing ca orice relatie e a show just for two, pe care altcineva oricum nu l-ar intelege asa ca de ce ai vrea sa-l explici? Spectatorii sunt poftiti sa-si vada de treburile lor. Si eventual sa-si improspateze contul de pe hai faiv.

Anunțuri