poate voi nu stiti, dar va spun acum. eu ma circul (expresia bunica-mii, gotta love it) destul de mult cu taxiul. intr-una din preumblarile trecute, la ceas de seara, asteptand sa se faca odata verde si incercand sa ignor manelele/radio deea/hiturile anilor ‘80 care rasunau melodios din boxe ma uitam pierduta pe geam. pe geam, ce sa vezi? cateva domnisoare in tinute sumare si asa-zis provocatoare stateau pe bordura gata sa aline singuratatea oricarui domn serios care ar fi trecut pe acolo. si auzindu-l pe sofer cum perora foarte nemultumit ca nu le mai legalizeaza astia din uie odata dom’ne, mi-am dat seama ca sunt de acord cu el. sa le legalizeze. macar asa o sa-si paraseasca habitatul natural si o sa ajunga intr-un loc cat de cat decent, obligate sa aiba analizele facute etcetc. chiar daca sunt totusi unii care zic nu dom’ne, ca daca nu legalizam poate o sa dispara. mhm. asa cum si drogurile, jafurile si crimele au disparut doar pentru ca n-au fost legalizate.
oricum mie nu problema legalizarii mi se pare cea mai interesanta in cazul asta. ci de ce recurg unii la serviciile domnisoarelor? pai ar fi mai multe explicatii. in primul rand, sa presupunem ca tu, mascul feroce ai anumite nevoi/dorinte/fantezii pe care i le impartasesti ei. ea, fiinta pudica si semi neprihanita iti pune rapid pofta-n cui, refuzandu-te oripilata. asa ca mai devreme sau mai tarziu tu te vezi obligat sa apelezi la o domnisoara mai open-minded care sa-ti dea pofta jos din cuiul conjugal. explicatia e intrucatva acceptabila. in-tru-cat-va am zis, ca dupa cum stim de la amicul maslow incoace, la baza nevoilor umane e si nevoia de sex care nesatisfacuta duce la frustrari blabla. buun.
alte voci, alte motive. curiozitate cica. curiozitate sa ce? sa vezi cum e sa te infrupti din avutul public? in fine, pare-se ca aceasta curiozitate ar merge mana-n mana cu dorinta de evadare din rutina. evadare din rutina, ce emotionant. coelho would be so proud! nu-i mai simplu sa te duci la un magazinas din ala cu tot felul de device-uri care mai de care mai interesante si sa te aprovizionezi pentru urmatoarea reuniune cu ea? zic si eu.
c-or fi astea explicatiile ca n-or fi, habar n-am. si nici nu ma pasioneaza subiectul intr-atat incat sa ma apuc de cercetari sociologice. da’ acum intre noi fie vorba, daca pe tavan e oglinda aia, esti sigur ca vrei sa te vezi in ea?
mie nu mi se pare corect. pe bune. adica ii tot ponegreste eloa pe barbati de ceva vreme incoace, dar pe femei nu le vede nimeni fratilor? cum va tortureaza ele pe voi day after day after day. cum va frangeti voi mainile incercand sa va dati seama cum naiba sa le faceti fericite. (bine, stiu ca nu faceti asta da’ bear with me for the sake of posting)
eh, noroc ca m-am trezit azi in a very generous, sharing mood gata sa va dau niste sfaturi practice care va vor rezolva aceasta spinoasa problema.
vestea buna e ca totul e mult mai simplu decat va imaginati. ihi. asa ca put aside bullshit-ul citit pe ascuns din cosmo, si luati aminte aici.
nu trebuie sa listen to what she has to say (sa fim seriosi), nu trebuie sa va uitati impreuna la comedii romantice (comedii romantice?!) si nici nu trebuie sa mergeti cu ea la aniversarea bunica-sii (the food would be a plus though). in nici un caz. iar despre chestii ca spending quality time sau calling to say good night nici nu mai vorbim, deja am intra in subtilitati.
tot ce trebuie sa faceti ca iuby sa fie fericita este sa buy her stuff. lots of it. bluzite, pantalonasi, gentute si orice altceva va mai susura suav in urechiusa ca i-ar place. daca-i sunteti cu adevarat devotat si vreti sa fie extramegahappy, lasati-va tarati in unirea/plaza/orice alt loc de pierzanie si be there for her. sfatuiti-va cu vanzatoarele, rugati-le sa caute un numar mai mare pentru pui, faceti schimb de experienta cu altii aflati in aceeasi situatie.
daca nu, your money or credit card will do just fine.
si nu, intrebarea din titlu nu e retorica, am si un raspuns. cos they’re cheap.
intre noi fie vorba, nu prea ma uit la televizor. dar nu stiu cum se face ca atunci cand ma uit nimeresc niste chestii cu adevarat f a s c i n a n t e. aseara de exemplu, linistea uichendului mi-a fost zdruncinata de un documentar despre hef.
in caz ca mai e cineva care nu-l cunoaste, hef este every guy’s role model, aka seful al’ mare de la binecunoscuta revista de propasire a culturii in randul maselor, playboy. nu va impacientati ca l-ati ratat, n-ati pierdut mare lucru. pentru ca documentarul nu ne zice despre cum a construit omul un imperiu sau alte scheme de business, ci despre hef’s sex life. stiu, i was shocked myself.
omul are in prezent 80 de ani si 3 prietene. stabile that is, ca de jucat se joaca cu mai multe. domnisoarele, pe numele lor brandy, mandy si sandy au declarat voioase (da, pot sa si vorbeasca) ca se inteleg minunat si sunt foarte apropiate. ceea ce nu e de mirare, after all they are sharing the same thing.
is it just me or is this beyond penibil? omul are 80 de ani for fuck’s sake, he should be going fishing and watching soap-operas. da cine-s eu sa dau cu presupusul, i bet he makes his kids very proud. ca are si niste copii in caz ca nu stiati. pareau cam confuzati ei, which is no wonder avand in vedere ca la 5 ani faceau baie in piscina alaturi de countless naked babes.
interesante conversatii tre sa aiba ei at the dinner table. so what you’ve been up to, dad? oh nothing much, just fuckin’ around ya know, same old same old.
tocmai am citit un post care brought back so many memories. din vremea cand mergeam sa ma tund la getts, the good ol’ days. care mers la getts e un adevarat traseu initiatic, si cine isi imagineaza ca te duci te tunzi pleci se inseala a-mar-nic.
primul obstacol de trecut este domnisoara de la receptie, pe langa care cerberul pare un innocent puppy. domnisoara de la receptie nu e niciodata singura, ci acompaniata de 1-2 domnisoare de la receptie wannabes. cu toatele isi indreapta ochii lor mari, umezi si blanzi spre tine de indata ce ai pasit in templu. dupa ce te masoara din cap pana-n picioare si retur te intreaba cu binecunoscuta voce dulceag-intepata daca aveti programare. chestia asta e un fel de secret entry code. daca n-ai programare vei provoca o adanca suparare domnisoarei de la receptie care te va ruga sa revii alta data. daca in schimb ai programare, apartii deja unei caste superioare si meriti sa fii condus in salonul de tuns. pentru ca evident nu esti in stare sa parcurgi cei trei pasi pana acolo on your own.
domnisoara de la intrare te va inmana apoi coafezei, care te va invita sa iei loc si sa servesti ceva. nu conteaza ca te grabesti si vrei sa get it over with, ea o va lua ca pe un afront personal daca nu bei o gura de ceva si nu o intrebi ce mai face si pe cine a mai tuns (coafezele de la getts au o gramada de povestioare despre fi-sa lu voiculescu si alte celebritati care le-au calcat pragul).
odata incheiata seria amabilitatilor, te va aseza pe scaun si te va infasura in minim doua halate-folii de impachetat senvisuri-whatever they are. oricum ai vrea sa te tunzi, nu e bine. coafeza iti va sugera alte stiluri pe care le-a vazut ea la seminarul de perfectionare (coafezele de la getts merg mereu la seminarii de perfectionare) si care n-au nici o legatura cu ce i-ai cerut tu sa faca.
la sfarsit te va intreba ingrijorat-satisfacuta daca iti place. whatever you do, don’t say no. nu vrei sa enervezi o persoana care tine o foarfeca this close to your head. coafeza te va conduce apoi spre iesire si te va inmana inapoi domnisoarei de la receptie (a se observa structura ciclica mai ceva ca-n romanele lui rebreanu). dupa ce platesti aceste minunate servicii domnisoarele te vor invita in cor sa mai veniti pe la noi si te vor petrece cu privirea plina de regrete ca pe un fiu ratacitor plecat la razboi.
it’s good to be back at the office! ma rog, asta ziceam ieri, ca intre timp mi-a mai trecut entuziasmul. nu stiu cum se intampla, de fiecare data cand esti plin de chef si elan se gaseste careva care sa faca ceva (respectiv sa nu faca ceva) de-ti dezumfla frumusete de avant tineresc.
de fapt problema e cu timpul asta care is not on my side. pentru ca trece prea repede exact cand ai avea nevoie sa faca un popas si sa admire peisajul, de-aia. ca si cum n-ar fi fost de ajuns ca am fost rupta de lume si izolata o saptamana (si nici macar pe vreo insula exotica ci intr-o amarata de biblioteca) acum aflu ca persoanele care trebuiau sa faca diverse chestii in timpul asta nu le-au facut. bad karma dude, cum ar zice cineva.
si bineinteles, alte dedlainuri nerespectate, alte servere care nu merg, alte parteneriate care nu-s gata. alti oameni care nu inteleg ca lucrurile nu se fac peste noapte. it takes time. but i am running out of time. and yes i am whining, ca doar de-aia am blog. in fine, partea cea mai ciudat-interesanta e ca (inca) imi place. inca am chef sa fac asta chiar daca momentan nu prea am habar ce o sa se aleaga de proiect. make your bets, deznodamantul apoteotic is on its way.
aseara intamplandu-ma intr-un magazin le-am auzit pe vanzatoare polemizand incantate despre ‘ce repede a trecut azi’. eu nu inteleg. cum sa te bucuri ca trece timpul in loc sa incerci sa-l capturezi si sechestrezi undeva ca sa il exploatezi pana nu mai poti? maa rog. cine are timp si nu stie ce sa faca cu el sa-l paseze incoace, imi fac provizii.
adica dupa politologie. pe care am luat-o. nu pentru c-as fi uimit asistenta cu vastele mele cunostinte, ci pentru ca nestiind cu cine are de-a face, profesorul a facut greseala fatala de a ma indemna sa vorbesc liber. si liber vorbit-am pana si-a zis probabil ca enough is enough si mi-a dat un minunat sase. s a s e! cea mai mare nota de azi, in treacat fie spus. asa c-as vrea sa multumesc totusi pe aceasta cale nu lui dumnezeu si fanilor ci ioanei pentru rezumatele ei fara de care soarta mi-ar fi fost mult mai nefericita si nota mult mai mica.
ah stiam ca unealta asta machiavelica o sa ma corupa cand am mai multa treaba. it’s the devil, i tell you. de fapt eu citeam constiincioasa si cu voce tare cursurile (e o schema) dar lantul cauzal comp-net-blog a fost prea puternic si cum eu nu-s top of the food chain ca altii n-am putut sa-i rezist si pace. pentru ca eu de felul meu nu fac d-astea, cand invat apai invat nu ma joc. si nu mai observ nimic in jurul meu, nici paharul ala care zace nespalat de trei zile, nici ca m-a calcat cineva pe conversu stang in tramvai, ni-mic. problema nu e ca nu-mi place sa invat, cum ati putea crede ci ca nu-mi place sa-mi inghesui in creier un vagon de prea utile cunostinte, de la principiile statului taranesc la ce manca mao zedong dimineata. dar dupa cum stim cu totii, weekends don’t count unless you spend them doing something completely pointless prin urmare cu siguranta i made the most out of this weekend. asa ca savurati-va restul de duminica, eu o sa ma plimb in continuare prin birou intrebandu-ma ce relevanta are pentru viitoarea mea cariera de piarist/edvartaizar/vanzatoare la fornetti (zarurile nu au fost inca aruncate) opera scriitorului hassan al bana. cam peripatetic asa.
Is pe fuga spre infamul loc unde imi petrec mare parte a timpului zilele astea, din motive pe care le elaborez mai incolo ca n-am timp acum sa whine properly. Graba graba daaar n-am putut sa nu observ ca o anumita persoana mi-a cazat blogul la loc de cinste si da, trebuia sa ma laud. Care persoana este vinovata si de poza pe care o am acum in my new priti header. My priti blog and priti self raman vesnic indatorati.
Off i go now, promit un post frumos destept si devreme acasa asap.
LE: hai ca nu-i asa greu de inteles, postul avea alt titlu, cine a citit de dimineata stie! asta ca sa va invatati minte de acum si sa treceti pe aici dimineata la pranz si seara.
de inalta nu e foarte inalta, de fapt e destul de mica incat sa i se para ca se sufoca de fiecare data in aglomeratia de la metrou. partea buna e ca n-o recunoaste nimeni, mai ales infofolita asa cum e in fular si pitpalac ai zice ca-i cucoana aia dochia de umbla cu sapte cojoace dupa ea.
nu prea-si da jos din ele, poate doar daca la tine e cald si liniste si un prosop uscat cu care sa-si stearga parul asta ud mama ei de ploaie. se uita cu coada ochiului si tace ca stie c-o s-o certi si o certi si vrei sa termine odata cu prosopul ala ca sa se uite la tine si sa vada ca e serioasa treaba. dar nu se uita, ai vedea ca rade si ca-i place s-o mustruluiesti cum sa umbli pe vremea asta fara umbrela.
asculta cuminte si nici nu-ti dai seama cand incepe sa-ti povesteasca, are o voce familiara si copilaroasa si dupa zece minute iti dai seama c-au trecut doua ore si iar te-a pacalit si ai uitat ca vroiai sa fii serios ca sa invete lectia, vrei sa racesti?
si te tot uiti si tot asculti si tot mirosi si vrei s-o descrii ca sa fii sigur ca e. cum sa fie, grasa ca o dimineata de duminica in care dormi pan la 11 si te trezesti doar ca sa te intorci pe partea aialalta si sa te ia-n brate si sa adormi iar. miroase a tine si are gust de ciocolata alba fara umplutura de capsuni ca n-aveau.
acuma sa nu te apuci s-o cauti, m-am intalnit eu mai demult cu ea si am cazat-o la mine doar nu era s-o las sa umble de capul ei, ce dracu.
